Tehnologia din viața mea

Eram obișnuită să mă lase ai mei singură. Imediat cum plecau la muncă îi băteam în perete prietenei mele cele mai bune și ne puneam ”flori în fereastră” să povestim. Făceam curățenie fiecare și ne găseam de lucru. După ce am mai crescut plecam la un magazin din apropiere să iau cartonașe cu Sailoor Moon. Iubeam desenele alea. Fiecare interpretam câte un personaj când ne adunam în jurul blocului. Să nu uităm de melodiile care le ascultam atunci : Andre, 3 Sud Est, Candy, Animal X. Să vezi acolo coregrafii și versuri știute pe de rost. Și mai chemam și pe alții la concertul nostru. Cât am mai jucat ascunsa sau elastic nici nu mai zic.

Mi-a plăcut în clasele 1-4 mult de tot. Țin minte că iubeam învățătoarea și ea pe mine. Sau cel puțin așa îmi amintesc eu :)) . Mă bucuram tot timpul când îmi dădea mama bani să îmi iau corn la școală. Cu susan sau cu mac, nu conta că uneori îmi pierdeam toată pauza. Mai ales că era cald uneori. În rest 80 % din pachetele ce mi le punea mama nu prea ajungeau în stomacul meu. Ciudat era că atunci nu mi-era foame niciodată.

Când am dat prima și prima dată de un calculator nu mai știu ce vârstă aveam, aveam acces la el o dată pe săptămână cam o oră. Țin minte că mă jucam Mario și Bomber. Cam astea sunt jocurile pe care mi le amintesc.

Aveam și jocurile pe televizor atunci. Eram dezamăgită de fiecare dată când cumpăram casete și vedeam că de fapt sunt cam aceleași jocuri. Mă jucam să împușc rațe cu pistolul, tancuri (era jocul pe care îl jucam cu tata) iar de Mario nici nu mai zic ajunsesem să trec nivelurile aproape cu ochii închiși. Nu-mi amintesc dacă am reușit să îl termin sau nu însă. Țin și acum minte cum venea cineva la noi să se joace și atâta se mișca cu maneta în mână de parcă el era Mario sau personajul din joc. Când să sară hop și el, când să meargă la dreapta și el 🙂

Primul meu telefon l-am avut pe clasa a-8-a. Și acela îți dai seama că nu era nou. Până atunci îmi scriam scrisori cu o prietenă de la bunici ca să putem vorbi și în timpul școlii. A fost frumos.

Cu messengerul mi-a plăcut tare. Făceam schimb de liste uneori, era tema aceea cu inimioare care când îți dădea buzz îți apărea pupic. Aveam grijă tot timpul de avatarul meu, de status … mai erau și expresiile acelea cu brb, dnd. Și programul acela să vezi cine stă pe invizibil. Oare există cineva care n-a fost curios și n-a căutat pe nimeni acolo ? Vorbeam mult pe messenger. Atunci am învățat o lecție importantă. Să nu mă joc cu focul. Ce am făcut mai exact ? Aveam vreo 18 ani și m-am îndrăgostit pentru prima oară. Știi sentimentul acela că ești fericit, că zâmbești fără motiv, că nimeni și nimic nu te poate supăra atâta timp cât voi doi sunteți bine? Ei bine, asta simțeam eu. Și cum nu puteam sta cuminte mi-am lăsat imaginația să zboare. Mă deranja că nu își făcea timp să ne vedem deși naivă cum eram chiar credeam că e ocupat. Iată scenariul: am luat câteva poze de la o fata foarte frumoasă cam de vârsta noastră și i-am dat add. Mi-a dat ușor accept și am început să vorbim. N-avea nici cea mai vagă idee că sunt eu cea cu care vorbește. Cred că ne deschidem mai ușor în fața persoanelor care nu ne cunosc sau dacă avem impresia că o mască ne protejează. Poți să te gândești că ajunsesem să vorbim despre orice subiect posibil și amândoi eram foarte deschiși unul cu celălalt. Am aflat multe lucruri despre el, despre ce crede și cum e el ca și persoană. Am aflat și cum se vede el în relația cu mine. L-am chemat la un suc și ghici ce mi-a răspuns. Pentru mine nu avea timp și nu se putea iar pentru cealaltă (de fapt tot eu) era disponibil oricând. Așa mi-a trebuit dacă am fost prea curioasă :))

A apărut hi5-ul. Încă mai aveam restricționat timpul meu la internet. Atunci nu erau smartphone-uri la tot colțul și internet la fiecare casă. Mergeam la internet cafe și stăteam câte o oră de câte ori puteam. Încercam să îmi pun cele mai frumoase poze pe hi5, mă uitam la pozele celorlalți, ce a mai apărut .

Eram la liceu când a apărut plug-in-ul acela pe messenger care arăta ce melodie asculți. Cu câtă grijă îmi alegeam lista de melodii și cum trăgeam cu ochii la ce ascultă fiecare…

Acum nu mai lăsam telefonul din mână. Vrem wi-fi peste tot sau conexiune de date cât mai mare dacă se poate.

Acum avem câte rețele de socializare vrem. Facebook, Instagram, Twitter, Snapchat. Avem smartphone-uri, iphone, tablete înainte să învățăm să scriem corect.E atât de diferit. Dar n-aș da copilăria pe care am avut-o eu pentru nimic în lume. Recunosc iubesc pozele, social media, blogurile și tot ce ține de tehnologie dar cred că fiecare își are vremea ei.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s